marti, 19 noi 2019

Benefica e-learning

UPDATE NOV. 2018: S-a deschis a doua sesiune de înscrieri. Pentru a afla numărul de cursuri la care puteți participa, contactați reprezentantul Farmexim din zona dumneavoastră sau scrieți-ne la office@partenerbenefica.ro.


Industria farmaceutică este un sector în continuă schimbare, în care se dezvoltă constant noi tehnologii, produse și servicii. Farmexim pune la dispoziția clienților săi programul Benefica e-learning, soluții on-line pentru dezvoltare profesională.


Începând cu luna aprilie 2018, clienții parteneri Benefica, prin intermediul Frontline Solutions, lider în formarea profesională din retailul farmaceutic, pot beneficia de cursuri on-line video pe teme de recomandare OTC. Programul Benefica e-learning oferă o experiență de învățare cu adevărat flexibilă și dinamică.
 

Beneficii pentru clienții noștri:

  • Cursanții pot învăța oriunde şi oricând, de pe orice dispozitiv conectat la internet;
  • E-learning-ul este adaptabil tuturor stilurilor de învățare: vizual, auditiv, kinestezic;
  • Prin e-learning cursanții au acces la cei mai buni traineri;
  • Managerul poate măsura gradul de implicare a angajaților prin accesul la rapoartele de activitate;
  • Participarea la curs nu afectează activitatea de farmacie;
  • Nu există costuri adiacente de cazare, transport, diurnă sau protocol.

Cursurile disponibile în anul 2018 în cadrul programului Benefica sunt:

1. Infecțiile urinare 3. Dischinezia biliară 5. Răceala și gripa 7. Afecțiunile digestive
2. Rinita alergică 4. Imunitatea 6. Durerile 8. Sindromul metabolic

Frecvență serviciu:
Farmaciile partenere pot avea acces la cursurile on-line pentru farmaciști și asistenți de farmacie pe tot parcursul anului 2018. Prima sesiune se va desfășura în perioada aprilie-iunie și dispune de 750 de locuri, care se vor ocupa în ordinea înscrierii. Fiecărui client i se va comunica numărul de cursanți care pot fi înscriși la cursuri.

Modalitate de înscriere pentru clientul Benefica:
1. Managerul primește lista cursurilor disponibile și numărul de cursanți;
2. Clientul alege cursurile de interes și perioada de desfășurare împreună cu farmaciștii desemnați de el;
3. În baza formularului de înscriere completat de clientul Benefica, Farmexim transmite partenerului Frontline Solutions înscrierea acestuia în cadrul platformei la cursul dorit.
4. Frontline Solutions va genera datele de acces (user și parolă pentru fiecare cursant) și i le va comunica în mod direct clientului.
5. Fiecare curs începe la data de 1 ale fiecărei luni și poate fi parcurs timp de 30 de zile. Testul se poate efectua după finalizarea cursului în primele 10 zile ale lunii următoare. Dacă pe parcursul a 25 de zile clientul nu a accesat niciun curs, userul se dezactivează automat.

Acces la cursuri:

Completați formularul de înscriere aici sau în secțiunea de documente. După completare, vă rugăm să îl trimiteți pe adresa de e-mail office@partenerbenefica.ro sau către reprezentantul Farmexim.
 


Frontline Solutions este principalul furnizor de formare profesională din piața farma. A dezvoltat peste 60 de cursuri online de farmacologie, relaționare cu pacienții, creștere a productivității și management. La acestea se adaugă 250 de exerciții și studii de caz interactive, disponibile prin Platforma Frontline. Peste 7.000 de farmaciști și asistenți de farmacie au beneficiat de aceste cursuri on-line.

Autentificare

Intrare în cont

Parteneri benefica

Farmacia Ardealul
Farmacia Tei
Tinos Farm
Humanae Veritas
Farmacia Clinica